„Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al Muntelui Sant Angelo, tuturor credincioșilor săi prelați, prepoziți, priori și celorlalte fețe bisericești, de asemenea baronilor, comiților, castelanilor, nobililor și oamenilor cu moșii, precum și celorlalți oameni de orice seamă sau treaptă, datori din vechime să slujească în oaste, așezați în comitatul Ung, cărora li se vor arăta cele de față, sănătate și milostivire.
Întrucât răposatul (Alexandru), voievodul Țării Românești (wayuoda Transsalpinus), ca unul ce și-a uitat de binefacerile primite de la noi și ca un nerecunoscător, încă de pe când se bucura de viața (aceasta) pământească… nu s-a înfricoșat (să calce) cu îndrăzneală cutezătoare credința sa cu care s-a legat (față de noi) cât și scrisorile întocmite între noi și el, cu privire la anumite înțelegeri, dări și…, cuvenite nouă (în temeiul) stăpânirii noastre firești, (și fiindcă) apoi, murind el, fiul său Vladislav (Ladislaus), urmând relele deprinderi părintești… (nerecunoscându-ne) câtuși de puțin de stăpân al său firesc, fără a ne întreba și a ne cere învoirea, însușindu-și în pomenita noastră Țara Românească, ce ni se cuvine nouă după dreptul și rânduiala nașterii, numirea sa mincinoasă (de domn), întru înfruntarea domnului (său) de la care trebuie să capete el semnele (puterii) sale, a (cutezat) să treacă în locul… tatălui său în scaunul sus-pomenitei noastre Țări Românești, cu învoirea trădătoare și tainica înțelegere a românilor (Olachorum) și a locuitorilor acelei țări; și deoarece noi, care după vechiul obicei al sfinților regi răposați, înaintașii noștri, și după datina statornicită a regatului Ungariei… suntem siliți și datori să redobândim hotarele și ținuturile de margine ale acestui regat al nostru din ghiarele oricăror răzvrătiți, ce s-ar răzvrăti, și să le alipim din nou la acest regat al nostru, pe cât ne este dată de Dumnezeu putința și puterea de a ne apăra drepturile noastre, râvnim cu toată silința și ne străduim din toate puterile să redobândim această țară (a noastră)…, (drept aceea), vă punem în vedere și poruncim credincioasei voastre obști, prin strașnică poruncă regală, ca, luând cunoștință de cele de față, voi toți, cu toții dimpreună și fiecare din voi în parte, să vă îngrijiți să vă înarmați și pregătiți cu cai, cu arme și cu celelalte ce sunt de trebuință la război, cu atâta grabă, încât la sărbătorirea fericitului apostol Matia, ce va veni în curând, să ne puteți ajunge la Timișoara, fără zăbavă…, spre a ne face cu bărbăție credincioase și mulțumitoare slujbe nouă și sfintei noastre coroane, ca să zdrobim cutezanța zisului dușman și răzvrătit al nostru sus-pomenit.
Iar dacă veți face așa, miluind (noi) credința voastră cu bunăvoință regească, o vom avea în nume de bine și de mulțumire, dacă însă unii dintre voi ar voi să se tragă înapoi sau să lipsească de la aceste purcederi ale noastre, sub cuvinte născocite și pricini prefăcute, atunci vă poruncim și vă dăm în sarcină vouă, comitelui și juzilor nobililor din zisul comitat Ung, sub pedeapsa luării dregătoriilor (voastre) și a pierderii… voastre, să fiți datori să ne dați seama în scris, întocmai și fără părtinirea nimănui, de toți acei nobili și oameni de altă stare datori să meargă la oaste, care (s-ar da înapoi) de la zisa noastră expediție…; iar ce fel de pedeapsă trebuie să li se dea acestora pentru nesupunerea lor atât de mare, am hotărât s-o lăsăm pe seama numai a socotinței noastre, tocmai pentru ca apoi să nu i se poată găsi vreo vină din aceasta maiestății noastre.
Și acestea voim să se vestească în auzul tuturor, pretutindeni, în zisul comitat.
Dat la Vișegrad, în anul sărbătoririi Botezului Domnului, în anul aceluiași 1365.”
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria S, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.
