„Eugen episcopul etc.
Spre viitoarea aducere aminte a lucrului. Înainte de toate cele dorite de mintea noastră, căutând din toată inima un spor de credință catolică, suntem plini în întregime de suferință, când auzim sau vedem că unii, mai ales cei înrolați în oastea clericală, își dau osteneala prin orice răutate să distrugă acea credință, sau corupând-o prin uneltiri în chipul cel mai vrednic de osândă, sau pervertind-o prin minciuni împodobite; de aceea ne ridicăm, în modul cel mai curajos, pentru stârpirea marii molimi a acestora, prin care recunoaștem că aceia se apropie în chipul cel mai primejdios de distrugerea sufletelor.
Mai înainte, deoarece aducându-se la auzul nostru, nu fără o mare neplăcere, că, atunci, în Țara Moldovei (regno Moldavie) exista o numeroasă mulțime de oameni de rătăcire eretică, și mai ales al unei numeroase secte numite a husiților, care ocupându-se de cultivarea faptelor rele, și anume de acel fapt că cei pervertiți umpluseră cu otravă veninoasă a dogmei lor sufletele nu numai ale locuitorilor acelui regat, ba chiar însă ale celor depărtați de acest regat, și mai ales ai multor locuitori din regatul Ungariei și odată cu scurgerea zilelor își dădeau osteneala și se sileau să-i corupă prin orice mijloc, acest regat se temea, ca nu cumva, dacă cineva dintre aceștia nu s-ar îngriji la momentul potrivit de îndrăznelile primejdioase ale acelora, aceștia chiar refugiindu-se în sus-numitele țări ale credincioșilor, și împrăștiind otrava de moarte a învățăturii lor înșelătoare, îi va corupe neîndoielnic pe cei mai mulți, spre pericolul sufletelor lor și al multor altora și totodată chiar spre o pagubă și o pildă foarte primejdioasă.
Noi, cu privire la acestea, atât cât ne permite Cel de Sus să ne îngrijim din toate puterile, atenți și cu tărie la aceea că iubiții fii ai ordinului fraților minoriți, numiți frați observanți, și mai ales cei ai vicariatului Bosniei, care erau vestiți după cum spunea zvonul și vorba, făcându-și un adăpost ca și casă a Domnului și pentru răspândirea dreptei credințe, s-au silit și se silesc să-și folosească în chipul cel mai iscusit puterea și mijloacele potrivite, atât cât va exista în ei, pentru îndepărtarea și alungarea superstițiilor acestui fel de erezie, după cum cerea nevoia acestui lucru atât de mare, și în răsturnarea și alungarea sus-ziselor greșeli, vor trebui să-și împartă părțile lor, și primind încrederea în Dumnezeu, după cum se cuvenea, din însăși pronirea iubiților fii, prin alte scrisori ale noastre, i-am pus, i-am rânduit și chiar i-am trimis pe veci, într-un anumit chip și formă, după cum este cuprins mai pe larg în aceleași scrisori, pe Fabian de Bahia, vicarul zisului vicariat și pe urmașii lui, care au fost pentru un timp vicari ai acelui vicariat ca inchizitor și inchizitori ai rătăcirii eretice, în sus-numitele Ungaria și Bosnia, precum și în Moldova, Țara Românească (Walachie), Bolachia, Bulgaria, Serbia și Slavonia, și în oricare alte regate și părți, în care sau prin care se știa că s-a stins acest fel de vicariate.
Deoarece, însă, după cum a ajuns la urechile noastre prin relatarea mai multora vrednici de crezare, în unele din regatele sau părțile sus-amintite, unii preoți sau chiar parohi ai bisericilor parohiale, sau cei care dețin alte beneficii bisericești, chiar demnități, prerogative, dări sau slujbe, și alte fețe bisericești, lărgind frâul rușinii și ducând o viață mai mult desfrânată, nu se temeau să spună și să predice deschis că țin pe față concubine în mod public și chiar mai mult le cinstesc pe acestea, ceea ce se știe că este și mai rău, iar pentru alegerea unei scuze a acestui păcat al lor spun că legăturile trupești chiar între cei necăsătoriți în chip legitim nu sunt un păcat, aceasta spre marea jignire a lui Dumnezeu și spre primejdia și vătămarea celor mulți; și de către unii se pune chiar la îndoială, dacă Fabian și urmașii sus-amintiți pot să meargă, în temeiul numitelor scrisori, împotriva preoților și fețelor bisericești de acest fel, cât și împotriva ereticilor; noi, care, din însărcinarea datorată slujbei noastre, trebuie să stârpim, din nevoia bisericii catolice, acest fel de greșeală blestemată, ca nu cumva să se întindă mai departe și ca nu cumva prin ea să fie corupte, în chip vrednic de osândă, sufletele credincioșilor, din pornire proprie, nu la stăruința cererii a acelui Fabian sau a altuia, care ne-a fost arătată mai sus pentru aceasta, ci după buna știință a noastră și în temeiul autorității apostolice, hotărâm și arătăm prin cuprinsul celor de față, că Fabian și urmașii sus-pomeniți, pot și trebuie să meargă, potrivit conținutului și cuprinsului acestor scrisori, oriunde și prin toate locurile, împotriva preoților și fețelor bisericești sus-numite, precum și împotriva oricăror altora, de orice stare, rang, ordin sau treaptă ar fi, care îndrăznesc să susțină și să spună cu încăpățânare, că legăturile trupești între alții decât între cei căsătoriți nu ar fi un păcat, cât și împotriva ereticilor, după cum s-a arătat în aceste scrisori, că pot și trebuie să meargă împotriva preoților, fețelor bisericești și a altor sus numiți, care vorbesc astfel.
Dat la Roma, la Sfântul Petru, în anul Domnului 1446, în a cincea zi a nonelor lui Iulie, în anul al șaisprezecelea al pontificatului nostru.”
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.
