Quantcast
Channel: Tipărituri vechi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 588

Înștiințare a Eforii Spitalului Brâncovenesc, Bucureşti, 1840

$
0
0
Spitalul brancovenesc 1

„Înștiințare a Eforii Spitalului Brâncovenesc și a așezământului ctitoricesc pentru ocârmuirea din lăuntru a acestuia. București. Tipografia pitarului Constandin Pencovici. 1840.”

Spitalul brancovenesc 2„Pentru bolnavi

Bolnavi să vor priimi în Spital fără deosăbire de orice Nație, stare și religie vor fi, parte bărbătească și fămeiască, potrivit cu numărul paturilor. Afară numai de cei ce vor pătimi de boale hronice, precum ohtică și dropică învechită, și de boale lipicioase, precum râe.

Copii mai mici decât de zece ani să nu să priimească în spital.

Din șase săli ale bolnavilor, doă vor fi pentru parte fămeiască, și patru pentru cea bărbătească,

Spitalul brancovenesc 3ca niciodată să nu fie la un loc bărbați cu fămeele.

Bolnavul ce va veni în spital, să să cerceteze de hirurgu și de iconomu, și găsindu-să că nu pătimește de boalele cele poprite, să să priimească, să i să ia în scris de secretar toate hainele, și până la cel mai mic lucru ce va avea asupră-i, și să să treacă în condică. Apoi să i să facă bae, daca va găsi cu cale hirurgul, iar daca boala nu va erta, să i să spele numai picioarele și mâinile, și înbrăcându-să cu hainele spitalului, să să așeze la patul și sala ce să va orândui, scriindu-să pă tăblița patului numele și boala de care pătimește.

Bolnavul ce va veni la spital și să va vedea prididit de boală, îndată să să ispoveduiască și să să înpărtășească, și apoi să să așeze la pat.

Bolnavul ce-l va cunoaște dohtorul și hirurgu că este în primejdie, să arate iconomului ca să aducă dohovnec a săvârși datoriile creștinești, daca nu și le va fi făcut la întrarea sa în spital.

Bolnavi cu voia dohtorului și a hirurgului vor putea merge dumineca și sărbătoarea la // sfânta beserică de la domnița Bălașa supt paza unui din doi poslușitori ai săli.

Daca vreun bolnav va voi să iasă din spital până a nu să tămădui, volnec va fi, însă totdeauna cu voe dată înscris de dohtor, și nu să va primi de să va întoarce, decât iarăși cu voia dohtorului.

Bolnavul nu va fi volnec să dea altui bolnav din prisosul mâncări ce i să aduce.

Rudele și prieteni bolnavului volnici vor fi de doă ori pe săptămână a-i cerceta, cercetându-să însă mai întâiu de iconom, să nu aducă bolnavului cevași de mâncare sau de băutură.

Bolnavul nu este volnec a cere milostenie de la cei ce vin spre privire la spital, nici va îndrăzni a dărui cevași poslușitorului ce-l va căuta, căci deopotrivă să va învinovăți și cel ce va da, și cel ce va priimi.

Jocul cărților, și orice alt joc de zgomot și gâlceavă, precum și ciubucul este cu totul poprit, nu numai în sălile bolnavilor, ci și prin tinzile și încăperile spitalului cele cu apropiere de săli.

Bolnavilor ce-și va da obștescul sfărșit, să va pune în încăperea cea orânduită, și după

Spitalul brancovenesc 448 ceasuri să va îngropa în locul cel hotărât într-o adâncime de mormânt de doi coți, iar în condica morților să va trece de secretar cu ceruta dăslușire după forma ce i să va da.

Dohtorul va avea drept să deschiză trupurile morților ce va socoti că este de trebuință. Iar daca rudele mortului nu vor îngădui, atunci vor fi datori să-l îngroape cu a lor cheltuială.

Lucrurile și hainele celor ce vor muri în spital, și vor fi păstrate în depozitorion, daca în curgere de un an de zile, nu să vor cere de vreun clironom al mortului, atunci să vor înpărți de pomană în ființa direcsii.”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iaşi



Viewing all articles
Browse latest Browse all 588