„Foaie pentru minte, inimă și literatură. No. 45. Duminecă, 9 Noemvrie 1841” (Brașov)
„Fabulă. Țăreanul și Jidovul.
Ț. Dulcuțul meu Moisi, îmi creapă buza pentru șase sfanți.
J. Wey geschrien, sânt vremi rele, un om apasă pe altul. Îți dau șase svanți pe o lună, însă atunci îmi vei da doi pentru unul, așa?
Ț. Cu toată inima, tu, mărgăritariul Jidovilor, vino să te strâng în brațe. Dă-mi acei șase svanți.
J. Iată; dar cum te vei plăti de datorie?
Ț. (scărpinându-și capul) Hm! mă va ajuta Dumnezeu oareșcum.
J. Fără îndoială; însă și pănă atunci doar nu va fi de prisos ceva puțin zălog, spre pildă ăst cojoc frumos?
Ț. Da, trebuie să dau zălog. Na-l, și așa este cald. (Pornește).
J. Așteaptă puțintel, fărtate; îmi vine în minte că-ți va fi cu greu a plăti mai încolo doisprezece svanți; mai bine ar fi de mi-ai plăti acuma jumătate. Cu ceilalți îmi poți rămânea datoriu.
Ț. (scărpinându-se în cap) Zău ai dreptate, tot e mai bine a fi datoriu mai cu puțin; na șase svanți, peste o lună îți voiu plăti și pe ceilalți șase.
Țăranul fără bani și fără cojoc, Jidovul cu amândoaă, se duc.
Pe cale, Țăranului îi cam vine în minte, că n-are nici bani și nici cojoc, decât numai datorie de șase svanți; însă el se mănie și înjură singur pentru că Jidovul are minte mai multă decât el.”
Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj
