„Basme valahe”
„Probe alcătuite din propoziții legate logic sprijină afirmația că valaha este precumpănitor romanică. Trimit în această privință la parabola fiului risipitor, pe care Kopitar o citează mai întâi în daco-valahă, apoi în macedo-valahă.
O altă dovadă sunt următoarele fragmente de cântece care se găsesc, de asemenea, la (Eftimie) Murgu și care, după cum spune el, sunt luate din gura poporului de rând. În vreme ce locuitorii de la șes și din orașe s-au înstrăinat de mult de limba și, în genere, de obiceiurile străvechi, poporul de jos, mai cu seamă din ținuturi izolate, le rămâne acestora multă vreme credincios, oferind astfel, pe de-o parte, un sprijin pentru cunoașterea trecutului îndepărtat, pe de alta, celor lucizi din păturile de sus un îndreptar luminos care să-i scoată din rătăcire și să-i readucă pe drumul drept. Puritatea acestor strofe, și deci, aceea a limbii vorbite de oamenii de rând, reiese din faptul că Murgu le-a putut însoți de traducerea lor literală în latină. Deoarece, indiferent de valoarea pe care o au pentru problema noastră, ele pot oferi o lectură plăcută, le-am adăugat, în vederea celor care nu cunosc niciuna din aceste două limbi, traducerea corespunzătoare germană.
4. Psihologie și mod de viață
În calitate de lucrători, deși li s-ar putea aduce numeroase reproșuri, valahii nu aparțin cetățenilor lipsiți de destoinicie. Și mai puțin decât bărbaților ar fi de imputat ceva femeilor, despre care se poate mai degrabă spune că sunt motorul vieții casnice. Femeia valahă toarce, coase, țese, spală, coace, gătește, crește și hrănește copiii, toate astea alături de munca la câmp sau de activitățile lucrative propriu-zise pe care le împarte cu bărbatul. Acesta
își umple timpul, pe care ea îl folosește în gospodărie, cu treburi cetățenești. Aici intră, firește, și lungile dezbateri publice, desfășurate în piața din fața bisericii sau a postului de poliție, în legătură cu soarta comunității, prilej cu care destul de des își găsește locul și popasul la cârciumă.
Dacă valahul are o mare aplecare către dolce farniente și către o viață tihnită de domn, iar la muncă nu se arată nici pe departe atât de voinic și de viguros ca maghiarul, totuși nu i se poate tăgădui eficiența. Căci nici un popor nu cultivă atât de frumos porumbul, acest fruct al cărui nume în dialectul germanei de sud, welschkorn (grâu romanic), îl desemnează ca fiind o moștenire specială a popoarelor romanice; de asemenea, valahul nu cultivă defel cea mai neînsemnată parte din grâul bănățean, binecunoscut în comerț. În ce privește însă pomicultura, în special prunii, n-am văzut pe nicăieri livezi mai frumoase ca la valahii din zona de munte [...]”
Sursa traducerii: Arthur și Albert Schott, Basme valahe. Traducere, prefață și note de Viorica Nișcov, Iași, 2003
Sursa imaginilor: Arthur Schott, Albert Schott, Walachische Mährchen, Stuttgart und Tübingen, 1845
