Zosimos, Istorie contemporană
„XL. Este un oraș în Sciția tracă cu numele Tomis. Comandantul soldaților aflați în el era Gerontius, bărbat destoinic, de o forță fizică excepțională și apt pentru orice ispravă de război. În afara acestui oraș fuseseră așezați de împărat barbarii cei mai valoroși, înalți de statură și întrecând cu mult prin vitejie pe ceilalți. Aceștia erau aprovizionați mai bine decât soldații (romani) și primeau de la împărat și alte daruri. Cu toate acestea ei nu se gândeau să răsplătească cinstea ce li se dădea prin bunăvoință, ci nesocoteau comandantul și disprețuiau soldații. Văzând această purtare a lor și că plănuiesc ceva împotriva orașului și vor să stârnească tulburări, Gerontius se hotărî să pedepsească insolența și abuzurile barbarilor și împărtăși planul celor mai pricepuți dintre soldații săi. Observând însă că ei șovăiesc din cauza fricii și că se tem până și de mișcările barbarilor, luă armele și împreună cu un număr redus de însoțitori, se hotărî să se împotrivească întregii mulțimi a barbarilor; el deschise porțile și înaintă, în timp ce soldații încă mai dormeau sau stăteau împietriți de frică sau alergau pe ziduri și priveau la cele ce se întâmplă. Barbarii începură să râdă de nebunia lui Gerontius și, crezând că omul și-a pus în gând să moară, trimiseră contra lui pe cei mai voinici dintre ei. Acela însă apucă de îndată scutul și încăierându-se cu primul care-l atacă se luptă vitejește, până ce unul din însoțitorii săi, văzându-i încleștați, tăie cu paloșul umărul barbarului și-l doborî de pe cal. În timp ce barbarii priveau cu uimire vitejia și îndrăzneala sa, Gerontius se îndreptă contra altor dușmani. Văzând ceea ce făcea comandantul lor, cei de pe ziduri își aduseră aminte de numele lor de romani, năvăliră afară din oraș, atacară pe barbarii îngroziți și-i măcelăriră. Cei care scăpară se refugiară într-o clădire a creștinilor cu drept de azil. Gerontius, care liberase Sciția de primejdia ce o pândea și învinsese pe barbarii care atacau prin deosebita sa vitejie și măreție de suflet, se aștepta acum să-și primească răsplata de la împărat. Dar, în loc de aceasta, Theodosius, foarte indignat că au fost omorâți barbari pe care el îi cinstise atât de mult, chiar dacă făcuseră rău statului, puse să-l prindă îndată pe Gerontius și-i ceru socoteală pentru că luptase apărând cauza romanilor. Când Gerontius dădu pe față răzvrătirea lor împotriva romanilor și relată jafurile comise de ei și omorârea barbarilor, împăratul nu dădu nicio atenție spuselor lui, ci stărui să-i afirme că el a căutat să-i înlăture nu în interesul obștesc, ci din dorința de a pune mâna pe darurile ce li le dăduse împăratul, spre a nu fi dovedit (de ei) că și le-a însușit. Gerontius însă spuse că după uciderea lor el a trimis și acele daruri tezaurului (ele constau din coliere de aur, ce le fusese dăruite de împărat spre a se împodobi cu ele); și numai cu multă greutate putu să scape de primejdia ce-l amenința, împărțind întreaga sa avere eunucilor. Astfel fu răsplătit Gerontius pentru devotamentul său față de statul roman.”
Sursa traducerii: Fontes Historiae Dacoromanae/Izvoarele istoriei României. vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, București, 1970 (pe Dacoromanica. Biblioteca digitală a Bucureștilor).
Sursă imagini: Zosimi Comitis Ex Advocato Fisci Historia Nova, Cizae, 1679.
