„Dumneavoastră, fraților și vecinilor mult iubiți nouă. Să vă vie în minte că, de când Dumnezeu cel Prea-nalt ne-a ales în Domnia sau Voevozia acestei Țări Românești, deși nu eram vrednici și destoinici de stăpânirea ei, totuși, după voia lui Dumnezeu dacă s-a făcut așa, de pe acea vreme până astăzi știm că în pace v-am ținut, cu toată prietenia și buna vecinătate, cum v-am fost făgăduit dumneavoastră, fraților, prin necontenitele noastre făgăduieli. De aceia vă putem da de știre, ca unor vecini, și aceea că, în timpuri ce n-au trecut de mult, printr-o credincioasă slugă a noastră, am arătat că suntem gata a sluji cu credință dumisale Ludovic, cu mila lui Dumnezeu rege al Ungariei și Boemiei și altele, domnul nostru prea-milostiv, și afară de aceasta chiar și al întregii Creștinătăți. Așa că, atunci când va fi nevoie, cu toată puterea noastră și oștile noastre, să ridicăm armele pentru acea Țară Ungurească și anume cu 40.000 de călări și pedeștri voim să fim de față. Pentru care am hotărât la toți boierii țării acesteia să facă până la un anume timp acest lucru, căci am înțeles că Împăratul, Țarul turcilor, se pune în mișcare. Dar încotro se duce, habar n-am.
Apoi, cum știți și dumneavoastră, am isprăvit biserica noastră sau mănăstirea pe care o făceam din nou întru cinstea atotputernicului Dumnezeu: după legea și rânduiala credinței noastre am sfințit acea biserică întru lauda Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos. La închinarea acestei biserici va veni toată țara aceasta. Deci am trimis de le-a poruncit să se adune; cu prilejul acestei închinări vom putea să cercetăm în scurt oștirile noastre. Pentru care prin aceasta vă rugăm, ca pe niște prieteni, ca dumneavoastră, fraților, să binevoiți a trimite dintre cei doisprezece jurați ai cetății dumneavoastră un om de credință din cetatea dumneavoastră aici, la noi, ca să-l mai vedem. Pentru că avem un gând ca acela și atâta gătire de v-ar plăcea și dumneavoastră; de aceea am poruncit și am făcut să fie chemați. Și de acuma să trăiți în fericire, fraților. Târgoviște, Joi după sărbătoarea Sf. Marcu Evanghelistul (20 Aprilie), anul Domnului 1520.
Basarab Voevod al Țării Românești, ș.a.
Dumnealor judelui Craiului, căpeteniei cetății și celorlalți cetățeni ce sunt la Brașov, prieteni și vecini ai noștri vrednici de cinste.”
Sursa traducerii: Nicolae Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, Vălenii de Munte, 1932 (pe Dacoromania. Biblioteca Digitală a Bucureștilor)
Sursa foto: Arhiva Medievală a României
