„Istoria și întâmplările Baronului de Miunhausen
Tradusă de ***
București. Tipografia bisericească din sfânta Mitropolie. 1855.
LVIII.
Cum baronul Miunhausen călători într-un balon aerostatec.
Balonul aerostatec, zice baronul, mi se păru cea mai frumoasă invențiune (scornitură) a minței omenești. Prin el călătorind cineva nu are nevoe de pasporturi nici necazul de a suferi reviziunile polițienești, pe unde trece și călătorește.
Deși toți mă încredințau că încă nu s-a aflat chipul de a cârmui acest minunat locomotiv, însă după calculele și cercetările ce făcuiu în principul seu, aflaiu că lucrul nu era atât de anevoe. De aceea și hotărâiu a pune să-mi facă unul, când mă aflam la Paris, și hotărâiu a mă duce cu el într-o țară care se chiamă Moldova, și pe care numai de pe hartă o cunoșteam.
Mulți îmi spuseră atunci că cercarea e nebunească.
Eu însă ca unul ce sânt deprins a înplini aceea ce hotărăsc, voiiu să le dovedesc că sunt sigur pe calculele mele.
Fiindcă mă deprinsesem a trăi întru toate ale mele, și nu mă înduram să mă despart de palatul ce-mi cumpărasem la Paris, – carele, deși numai cu doă rănduri și numai cu treizeci și una de odăi și o pivniță, avea încă toate comoditățile, – hotărâiu a-l lua cu mine. Deci, făcându-mi balonul de o mărime combinată cu greutatea ce trebuea să rădice, puseiu de separă palatul pe sub temelii până se desprinse de pământ. În urmă, a fost lucru de nimic pentru ca să mă înalț în aer cu repejunea șoimului.
După ce ajunseiu la o înălțime de vedeam Pământul numai ca un măr domnesc și luna ca o vișenă, mi-aduseiu aminte că trebuea să mă cobor la Moldova. Din nenorocire însă cunoscuiu că calculele mă înșelaseră și că în adevăr nu puteam da balonului direcțiunea care o doream. Fiind însă că trebuea să-mi țiu cuvântul, mă puseiu earăși să gândesc cum aș nemeri țălul meu. Ideea îmi și veni îndată. Începuiu a da drum la gazul balonului, și cu chipul acesta începuiu a mă coborî tot apropiindu-mă de sfera Pământului. Nu vă pot descrie, domnilor, cât de romantic îmi păru voeajul acesta. În adevăr era o plăcere neînchipuită ocasiunea ce mi se înfățișa de a face cunoștință cu planetele, cu comeții și cu stelele pântre care treceam plin de glorie ca un împărat al haosului. Făceam un haz deosebit văzând sfera sau
globul Pământului cum se învărtea de-a dragul în osiea sa ca suveica în depănătoare. Cu cât însă mă apropieam mai mult, cu atât observam că se învărtea mai încet.
Când fuseiu la o distanță astfel încât cu ochiana ce aveam puteam să deosebesc mai întăi oceanurile, apoi continentele, apoi țările, mările, răurile, munții și câmpiile, luaiu seama și ațintiiu partea unde se afla Moldova. Dar abea o zăriiu și învărtitura Pământului o duse către apusul Soarelui cu repejunea sa cea cunoscută. A trebuit să aștept a doa învărtitură a Pământului, însemnând oara când ea trecuse. Șezând cu ornicul în mână, la împlinire de doăzeci și patru de ore, dăduiu drumul iute balonului meu, și potriviiu de veniiu drept în țeara care o doream, și anume în capitala Iașilor.
LIX.
Cum baronul Miunhausen s-a impresionat de caracterul Iașienilor.
Îmi aleseiu locul de reședință în mijlocul unei piețe care era destul de largă. Venirea mea nu prea fu băgată în seamă, fiind că lăcuitorii din Iași erau ocupați în zioa aceea cu întămpinarea mareșalului… Tocmai atuncea urma răsboiu între ruși și turci pentru
o cauză neînțeleasă, și biata Moldovă era luată de ruși ca zălog, termin nou descoperit în limbagiul protecțiunei părintești a Rusiei. Capitala era pustie pentru causa care vă spuseiu. Abia îmi așezasem palatul pe temelii, și mă treziiu cu un comisariu de poliție carele-mi ceru pasportul. Îi spuseiu că nu am. Începu a-mi face grimase și a se lăuda că mă va da afară din tărg. Un factor jidov se lipi de mine și-mi spuse că trebue să-l mituesc ca să-l împac. Ca unul ce mă ocupasem cu fisiologia, cunoscuiu de pe forma și culoarea nasului său că trebuea să fie bețiv. Îi propuseiu un dar de o duzină de butelce de vin de Madera. Darul acesta îl îmblânzi, și fiindcă aflaiu în urmă că băutura era slăbiciunea multor foncționari din ramul administrativ, mulțumiiu intendentului meu pentru ideea ce avu de a-mi face o bună provisiune de vinațe, prin a cărora favoare făcuiu cunoștință mai tărziu cu mai mulți funcționari însemnați […]”
Sursa: www.dacoromanica.ro.
