„1802 iulie 1. Stihurile botoșanenilor
Oamenii eșiani
Întreabă pe botoșani:
– O, voi, botoșani vestiți,
Ce sânteți așa lipsiți
Și cu totul ticăiți,
Nu precum voi vă numiți?
Până eri vă lăudați
Că sânteți îndestulați
Și-ați ave oameni cinstiți –
Așa, singuri vă vestiți!
Și că ar fi îndestulare
De cele trebuitoare.
În zădar v-ați lăudat,
Că nu este-adevărat:
Nu aveți oameni de trăit
Ca la Eșul cel iubit.
– Ce ziceți voi, eșeni,
Pentru noi, de Botoșani?
Toate cele adevărate
Vi le zicem cu dreptate.
Oare, adevărat grăiți,
Voi, eșanii cei vestiți?
Vă zicem cu hotărâre,
Că sânteți urâți din fire.
Cum ați văzut c-am venit,
Toate cele ați crezut:
Că un lucru de-o păra
Mai nu-l poți cumpăra;
Că până-a nu întra în dugheană
Musafirul de afară,
Îi cereți mai înainte
Pe lucru ce-aveți a vinde
Și cereți prețu-întreit,
Ca să luați îndoit.
Și pe suflet vă jurați
Pân și banul vi luați.
Că o coală de hârtie
Și-aceia îi pricupie
Și marfa ce mai multă
Și aceasta-i învechită.
Că cereți prețu cât nu face
Și șade marfa de zace.
Și nu sânteți de trăit
Politicit în pământ!
Că cu cei din Movilău,
Așa vă socotesc eu,
Cu aceia vă uniți,
La nărav vă potriviți,
Fiind și ei precupeți,
Șaferi și șereți.
Că până nu înșelați,
Într-ace zi nu mâncați.
Și tot perpelii umblați,
Ca cei oameni blăstămați.
Apoi vă mai jeluiți,
Ca oamenii cei ticăiți;
Că mult vă înșelați
Părale să câștigați
Sânteți plini de fățărie
Cu mai re mișelie.
– Până-și iau sama, de eșeni
Ce să află în Botoșani:
De la voi-au învățat
Și ei acum s-au stricat!
Așî nouă s-arătați
Voi cu ce vă lăudați?
Toată limba omenească
Nu poate să zugrăvască,
Nici să pot afla cuvinte
Îndestul înpodobite
Să vă peragrafisim
Eșul să-l istorisim,
Ce în puține cuvinte
Nostime și iscusite.
Toată starea înflorește
Politica înpărățește.”
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.
Sursa transcrierii: Dan Simonescu, Cronici și povestiri românești versificate (sec. XVII-XVIII), București, 1967.
