„Anul al 11-lea 1847. Joi 27 Martie
No. 24
Vestitorul Romanesc.
Gazetă semi-ofițială
București
Știri din năuntru.
București, 24 Martie. Eri, la 1 ceas după amiază, pe când toată lumea se afla veselindu-se în frumoasele sărbători ale Îmvierii Mântuitorului, pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasă a Austrului, a prefăcut în puține ceasuri în ruine înfiorătoare o parte din cele mai frumoase, mai populate și mai bogate a capitalei, a jertfit multe ființe, și a dat în prada nenorocirei și a lipsei celii mai grozave un număr însemnat de familii, lăsându-le goale și supt acoperământul Cerului.
Focul a început de la o casă mare a D-ei Cluceresii Drugăneaschii de lângă Sfântul Dimitrie, Metoh al Episcopiei Buzăului; s-a întins cu iuțeala fulgerului în forma de triunghiu, pe de o parte, spre Crucea-Veche și Pușcărie înainte, iar pe de alta, spre Lipscani și Sfântul Gheorghe cel Nou, mistuind într-o clipă tot ce a întâmpinat într-acest triunghiu până când răsuflând afară din oraș și ne mai găsind hrană, a trebuit să stea.
Măria Sa Prea-Înălțatul Domn a eșit îndată la foc călare, încunjiurat de tot Ștabul M.S. și s-a arătat ca o al doilea providență, alergând la toate punturile unde primejdia era mai mare, și luptându-să împotriva vrăjmașului element cu lacrămile în ochi, dar cu acea activitate și statornică voință ce-l deosibesc; putem zice că daca au scăpat părțile orașului ce astăzi sânt în ființă, mulțumirea să cuvine după Dumnezeu, Măriei Sale, și aceasta o mărturisește cu adâncă recunoștință tot norodul care l-a văzut la Hanu-Roșu, la Greci, la Carvasara și la Șerban-Vodă, stând necontenit călare în curgere de 14 ceasuri, nepriimind nici o hrană, încurajând și pe cei mai înspăimântați a lucra cu bărbăție, și puindu-și în multe rânduri și chiar viața în primejdie, căci era amerințat aci de detunările spirturilor, dincolo de arșița flacărilor și de înecarea fumului schinteetor, și în alte părți de surparea pereților și a lemnelor aprinse.
M. Sa Doamna a trimis îndată să se scoață moaștele Sfântului Dimitrie și să se facă litanii pentru îmblânzirea Dumnezeeștii mânii, și nu înceta a se ruga cu lacrămi.
D. Marele Logofăt I. Manu, șeful poliției capitalei, meritează osebită laudă și mulțumire, căci necruțând osteneală sau primejdie, a stat împreună și cu celelalte dregătorii polițienești și cu nespăimântata comandă a pompierilor în mijlocul văpăi(i) ca să-i oprească furia și să-i tae întinderea, încât a fost aproape să-și piarză și vederile.
Domnii ministrii, boerimea, oștirea, au alergat asemenea, zioa și noaptea, de la o parte la alta ca să dea ajutoarele cele în putința omenească; multe persoane de rangurile cele dintâiu căra apă de la gârlă la tulumbe și dărăma ziduri și lemnărie atât ca să înlesnească povara lucrătorilor, cât și spre încurajare a norodului […]”
Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj.
