Quantcast
Channel: Tipărituri vechi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 588

Sultanul Selim al III-lea scutește Țara Românească de impozite pe timp de doi ani (29 decembrie 1790)

$
0
0

selim_iii_scuteste_de_impozite„Pildă printre emirii neamului Mesiei, demn de încredere printre mai marii celor de credința lui Iisus, fostul voievod al Moldovei (Buğdan), voievodul Isker-let-zade Alexandru [Mavrocordat-Delibei], sfârșitul să-ți fie cu noroc!, ți se face cunoscut, pe scurt, și ți se dă de știre că, întrucât, potrivit condițiilor armistițiului, Țara Românească (Eflak), împărăteasca proprietate moștenită, va fi înapoiată de împărăția Austriei, după încheierea păcii, de aceea, din respect față de feluritele favoruri și bunăvoințe acordate raialelor țării amintite de către strămoșii cei purtători de coroane și dat fiind că, datorită expedițiilor de la o vreme încoace, raialele țării mai sus amintite au suferit pagube de neînchipuit, este clar că dorim și cerem ca ele să stea în liniște, în toate privințele, și să trăiască în bunăstare, fiind nevoie de unirea lor și trebuind să fie atrase.

De asemenea, o dovadă puternică pentru scopul acesta al nostru este chiar și pedepsirea și omorârea fostului voievod al Țării Românești, hainul numit [Nicolae] Mavrogheni, care, contrar îngăduinței, îndrăznise să săvârșească tiranii și persecuții. Afară de aceasta, starea raialelor amintite a fost adusă și la cunoștința înaltului Prag al măriei sale stăpânul lumii. De aceea oceanul nesfârșit al mărinimiei și milosteniei gloriosului, generosului, dreptului și puternicului nostru binefăcător, padișahul cel ocrotitor al lumii, măria sa efendiul nostru șahinșahul cel plin de dreptate, s-a revărsat în valuri spre țărmul speranțelor și așteptărilor raialelor amintite mai sus. Astfel, a sosit hatt-i-humaiunul purtător de bunăvoință împărătească cu vestea că, prin mijlocirea ta, ele sunt scutite pe timp de doi ani întregi, începând de la data încheierii păcii cu împărăția Austriei.

De aceea a fost scrisă această scrisoare și trimisă prin…, ca să comunici și să dai de știre această situație raialelor amintite mai sus, prin mijlocirea boierilor și așa cum va trebui, și să te grăbești să le unești și să le atragi, iar ele să aducă mulțumiri bunăvoinței împărătești arătate în acest fel.

Cu voia celui Preaînalt, când, la sosirea ei, vei lua cunoștință cum anume stă situația, să faci și să procedezi așa cum s-a scris mai sus. Salutare și supunere totală față de Allah!

De la tabăra din târgul Kozludja.
La 22 R., anul 205.

Șerif-Hasan, sărmanul.
Șerif-Hasan, supusul, 1187…”

Sursa traducerii: Mustafa A. Mehmet, Documente turcești privind istoria României, vol. II. 1774-1791, București, 1983 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: H. Dj. Siruni, Culegere de facsimile pentru școala de arhivistică, Seria turcă, fasc. I (Nr. 1-28), București, 1943.



Viewing all articles
Browse latest Browse all 588

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48