„Anul al XVI, No. 7. Iașii, Duminică 23 Ianuarie, 1844.
Albina Romaneasca
Gazetă politică și literară.
________________
Vânătoarea asupra oamenilor.
În propunerile de civilizație, Pașa de Egipet giuruisă puterilor Evropei, că va desființa vânătoarea, ce se face în Sudan (Africa) asupra oamenilor negri; însă aceasta, ca și multe alte era numai pentru urechea lesnecrezetorilor, adăpați de condeiul unor autori călători însâmbrieți; căci tot în acea epohă, lăuntrul Africei se încrunta de sțenele cele mai cumplite. Un călător rădică acum masca vărvăriilor împărtășind scrisoarea următoare, despre o asemene vânătoare, urmată în anul trecut:
Ahmet-Pașa, guvernator de Senaar, s-au pornit la începutul lui Ianuarie, 1843, cu oastea sa ca să facă o vânătoare de oameni în provinția așăzată între Nilul Albastru și cel Albu. Acesti vânători se compunea din 2.950 soldați regulați, 1.000 Arabi călăreți cu 4 tunuri și 6.000 cămile. Agiungând la Kor-El-Sidri, trupele s-au dispărțit, și peste 5 zile cavaleria s-au întors cu 623 sclavi de toate vârstele și sexele și 1.500 boi. Această pradă s-au împărțit în două părți, una pentru guvernu și alta pentru vânători. După aceasta expediție, armia s-au înaintit în țara de Borun, și la 19 fev. au agiuns la satul Gebel-Tombak. Lăcuitorii se retrăsese pe oare-care movili, ce s-au încungiurat de călărime și s-au luat cu asalt de pedestrime. Negrii se apăra cu bărbăția deznădăjduirei, și cii mai mulți au picat tăeți în bucăți. Armele lor era arce și săgeți cu os de fildiș, de care nici un Eghiptean n-au murit. După ce s-au luat proviantul trebuitor, satul s-au ars. Robii era în număr de 526, dintre carii hirurgii au ales pe cii mai buni de soldați. Toți era goli, cu o puternică și frumoasă construcție; bărbații purta pe umere piei de oae, iar femeile câte o pestelcă de asemene piele. Din acestia s-au păstrat pentru pașă numai 75 bărbați (căci ceelalți era toți răniți), femeile și copiii cii mai frumoși. Rămășița s-au împărțit între soldați. Plânsuri și vaete pătrunzătoare urma între acești nenorociți, când s-au dispărțit copiii de părinți și soții de soțiile lor. Iar spre a se siguripsi de fuga robilor, soldații îi punea cu gâtul în o bucată de lemnu dispicat, cu mâna dreaptă legată de el, iar cu ceealaltă de șaua calului, târâindu-i în acest chip fără a se mai îngriji de dânșii. Astfel călătorea 6-8 ceasuri pe zi, pătimind unii și alții de sete. Pe cii ce nu mai putea merge, îi ucidea pe drum, din care pricină abie giumătate au agiuns la Kartum […]”
Sursa: www.dacoromanica.ro
