„Uimitoarele revoluții ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu asupra familiei lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, vestiți în Valahia (în Țara Muntenească)
1. Constantin Cantacuzino – fiul lui Șeitan Oglu Cantacuzino cel spânzurat de sultanul Murad al treilea, tatăl Cantacuzinilor din Valahia – a fost osândit la leat 7172 (anul 1664) la moarte prin gâtuire de către domnul Grigorie Ghica. Pricina a fost că i-a purtat gând rău și voia să-l pârască pe Grigorie cu vicleșug la Poartă.
2. Acest Constantin avea șase feciori: Șerban, Drăghici, Iordachi, Matei, Constantin stolnicul și Mihai.
3. Șerban, spurcând (cum umblă vorba nu puțin la munteni) patul domnului Duca și ieșind la iveală nelegiuirea făcută de el, temându-se de cazne, a plecat la Țarigrad, unde, dezvinovățindu-se în fața turcilor prin dare de bani, a luat domnia muntenească la leat 7127 (anul 1679), ianuarie, ziua a șasea.
4. A început corespondență cu preaputernicii Europei, și mai ales cu chesarul, cu țarul și cu craiul leșesc. A încercat de multe ori să se lepede de turci și să-și alăture armele creștinilor, dar fiind împiedicat de fiecare dată de frații săi, își părăsea planurile.
5. După aceea, la leat 7197 (anul 1688), adunând o oaste de
vreo 20.000 și făcând rost de 40 de tunuri mari și de asemenea pregătind și zaherele pe câțiva ani, s-a gândit să pornească război fățiș contra turcilor, vrăjmașii întregii creștinătăți. Pentru aceea, i-a trimis pe patru dintre boierii săi credincioși și care erau de aceeași părere cu el la chesarul Leopold ca să-l vestească despre planurile sale, să hotărască împreunarea armelor și supunerea și să fie ținuți totdeauna sub ocrotirea lui. Constantin stolnicul și Mihai, frații săi, și Constantin Brâncoveanu, nepotul său, dintotdeauna potrivnici faptelor sale cucernice, văzând că nu-l pot întoarce cu vorbele lor măgulitoare de la cele plănuite, au hotărât să-l dea pierzaniei și astfel, în puține zile, cu ajutorul unei slugi care servea băuturi, l-au ucis cu otravă (cum se zvonește) la sus pomenitul leat, octombrie, ziua 29.
6. După ce au săvârșit această ucidere de frate, îngrijindu-se mai mult de chiverniseala lor decât de cea a creștinilor, Constantin stolnicul și Mihai spătarul l-au ales la domnie pe Constantin Brâncoveanu care, jelind numai de ochii lumii moartea neașteptată a unchiului său, a primit nu cu mică bucurie, abia ascunsă, schiptrul domnesc, iar cu averile și bogățiile răpite de la Șerban a dobândit de la Poartă întărirea domniei sale. Pe văduvă, soția lui Șerban, cu singurul ei fiu și cu cele trei fete, a băgat-o în temniță, amenințând-o nu numai că-i va face rău, ci și că o va da pierzaniei împreună cu copiii ei, dacă nu-i va da 250.000 de taleri, sub pretext că // atâta ar fi cheltuit el la turci ca să n-o trimită cu copiii la Țarigrad (ceea ce ea, sărmana, dorea cu tot dinadinsul).”
Sursa: Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, ediție îngrijită de Paul Cernovodeanu, București, 1995.
