„Cu mila lui Dumnedzău, Io Grigorie Ghica voievod, domn Țării Moldovei
† Facem știre cu acest testament a domnii mele tuturor cui să cadă a ști că, luând aminte domniia mea pentru lipsa apii ce era mai înainte vreme la orașul aesta și cu agiutoriul lui Dumnedzeu săvârșind noi acea pomană, aducând apa denaintea porții Curții domnești, din care să îndestulează toată obștiia, socotit-am dar că să cade a să așădza la o cale bună, ca și într-altă vreme viitoare să nu vie la stricăciune din lipsa apii și, cătră întemeiere de starea aceștii haznale, așa am aflat cu tot Sfatul nostru de am așezat ca să aibă fieștecând doi oameni suiulgii pe treaba aceasta, stătători și neschimbați de la slujba haznelii, nici odinioară nacafaoa lor și cu alte mile de odihna lor, cu care și ei să fie mulțumiți, să-i tragă inema de-a pururea cu osârdie a purta de grije spre tot folosul haznelii.
Și drept aceea, acum, într-această dată, aflat-am domniia mea a fi harnic de această slujbă pe acești doi oameni streini arnăuți, anume Dima și Costandin, frate Dimii, carii, de câțiva ani, din porunca domnii mele să află purtători de grije haznelii. Și măcar că în anii ce au trecut s-au întâmplat în țara aceasta și multe întâmplări, precum și boala ciumii, de care focu alții toți au părăsit orașul, ieșind afară pe la țară; apoi, și venirea moscalilor în orașul acesta, despre care răutățile și nevoile ce au făcut lăcuitorilor știute sânt, încă și haznaua au potricălit-o pe multe locuri stricând-o.
Iar ei, acești doi oameni, și într-acele vremi nu s-au dezlupit de la trebuințele haznalii și încă cu a lor cheltuială purtând grije până acum, după plăcerea domniei mele.
La care trebuințe a haznalii fiind noi odihniți cu slujba lor și cu toți oroșanii mulțămiți cu îndestularea apei, socotit-am dar că după slujba lor să cade a fi miluiți cu osăbită milă. Și, drept aceea, iară că m-am milostivit asupra lor și am așezat slujba haznalii și mai cu temeinică stare, ca să rămâie amândoi statornici și neschimbați în toată vremea vieții lor, și de dajde să fie în pace, atâta de hârtii și de civeturi, cât și de alte dări și angherii, de toate, nimărui nimic să nu dea și nafacao lor de bani să aibă a umbla după cum iaste rânduit din începutul haznalii, câte 30 de lei de om pe lună de la visteriia domniei mele și câte un atlas și câte un postav supțire de Paști de la cămara gospod, din an în an […]”
Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol. V. Acte interne (1741-1755), Iași, 2001.
