Portretul lui Dimitrie Cantemir.
Dimitrie Cantemir, Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman, Londra, 1734.
Palatul lui Dimitrie Cantemir din Constantinopol.
Testamentul lui Ștefan cel Mare (nota de subsol, coloana din dreapta).
„O! Bogdane, fiul meu, şi voi toţi amici ai mei de arme, care aţi fost martori atâtor victorii glorioase, şi aţi luat parte la ele! […] moartea e la uşă. Dar nu aceasta este de ce mă tem: căci ştiu eu, că îndată cu naşterea mea, am început a grăbi spre mormânt. Pericolul ce ameninţă această ţară din partea acelui răcnitor şi fioros leu de Soliman, care arde de setea sângelui creştin, iacă ce disturbă şi umple de frică şi de cutremur inima mea. El a înghiţit până acum prin intrigi şi uneltiri mai toată Ungaria; a supus prin puterea armelor sale Crimeea şi cele până acum încă neînvinse triburi ale tătarilor […]; Basarabia noastră cotropită de violenţele sale; Valahia, ai cărei locuitori, deşi inamici nouă, dar sunt creştini ca şi noi, geme sub jugul acelui tiran; cu un cuvânt,
cea mai frumoasă parte a Europei şi Asiei este sub puterea lui. Dar încă nu este îndestulat cu atât, ci-şi întinde armele fatale în toate părţile, şi nu vrea să cunoască margini puterii şi ambiţiunii sale de a domni. Aşa stând lucrurile, credeţi voi că […] îşi va reţine el mâna de a nu o pune asupra Moldaviei, care este înconjurată de atâtea provincii ale sale? Nu vă temeţi voi, că după ce va fi supus toată Ungaria, se va întoarce cu toate puterile în contra noastră? […] la vecinii mei de prin prejur, eu nu pot decât să deplâng deplorabila stare a lucrurilor. Pe poloni îi cunosc şi ştiu că sunt inconstanţi şi incapabili să reziste furiei turcilor; ungurii gem deja cu toţii sub jugul lor; germanii au, precum mi se pare, atâtea încurcături interne încât nu vor sau nu pot să se ocupe cu cele externe. […] Puterile noastre sunt prea puţine; ajutorul străin, încet şi departe; iar pericolul cert şi aproape. Pentru aceea, eu judec că este mai bine să îmblânzim şi pe această bestie turbată şi sălbatică, decât să o irităm şi mai mult prin strepitul armelor. […] Şi pentru aceea, în aceste ale mele ultime momente, vă exort [cer], ca un tată şi ca frate, ca, dacă pe lângă preservaţiunea legilor noastre civile şi ecleziastice, puteţi obţine pacea sub condiţiuni onorabile, chiar fie şi pe lângă un tribut, atunci este mai potrivit a vă încrede în clemenţa sa decât în armele sale. Dar dacă v-ar prescrie alte condiţiuni, atunci mai bine să pieriţi cu toţii de mâna inamicului, decât să fiţi spectatori oţioşi la profanarea religiunii voastre şi la calamitatea ţării voastre. Iar Dumnezeul părinţilor noştri, care face minuni, va întinde graţia sa inexorabilă asupra voastră, şi mişcat de lacrimile servitorilor săi, va trimite pe unul care să vă scape, sau să scape posteritatea voastră de sub jugul barbarilor, şi să redea ţării libertatea şi puterea sa!“
Sursa foto: www.dacoromanica.ro
Sursa traducerii: Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, București, 2001.
